Ultima zi a acestei săptămâni este decisivă pentru deznodământul Campionatului European de handbal masculin. De la ora 17:30 este programată finala competiției!
În primul rând, amintim faptul că în urma meciurilor de ieri s-a stabilit ordinea exactă a națiunilor aflate pe locurile 3-6 la finalul Campionatului European.
În primul meci al zilei programat ieri, Germania și Portugalia s-au duelat pentru poziția cu numărul 5. Germania s-a impus în final cu 29-27, în ciuda faptului că selecționata lusitană a dominat cu autoritate ultimele 15 minute ale partidei, reușind chiar să conducă cu 26-24. Totusi, nemții s-au impus grație inspirației din ulimele minute și a forței fizice superioare.
Biletul Zilei » Mizăm pe derby-uri pentru profit!
Noaptea de sâmbătă a fost rezervată finalei mici. Slovenia și Norvegia s-au duelat pentru medalia de bronz. Spre deosebire de meciul pentru poziția a 5-a, confruntarea dintre cele două echipe a fost una fără istoric. Nordicii au dominat cu autoritate întrega disputa, impunându-se fără drept de apel, scor 28-20.
Astăzi, începând cu ora 17:30, este programată marea finală a competiției. Spania o va întâlni pe Croația de la ora 17:30 în „Tele2 Arena” din Stockholm. Cele două echipe s-au întâlnit și în faza grupelor, acestea remizând într-unul dintre cele mai frumoase dueluri de la Campionatul European. În perspectiva marii finale, conform specialiștilor, selecțioanta iberică este cotată cu prima șansă în vederea obținerii victoriei. Totuși, naționala din fosta Iugoslavie a demonstrat (nu o singură dată!) pe parcursul acestui turneu final faptul că este o „nucă” extrem de greu de depășit.